Interfonul...

Locatie: WTC Amsterdam

stiti ca noi suntem fete muncitoare! ni se inatmpla des sa plecam de la serviciu cu mult dupa terminarea programului de lucru; avand in vedere faptul ca suntem in OJT, acest lucru nu ni se mai intampla doar des, ci in fiecare zi lucratoare.

intr-una din aceste seri, cum stateam noi in birou iar procesul nostru cognitiv genera broboane de sudoare pe fruntile noastre incretite, ne pomenim cu un domn din staff-ul administrativ al cladirii (adica paznicul, dom'le!). ne intreab jovial daca stim codul de setare alarmei. dupa ce ne uitam pe rand una la alta, raspundem inocent in cor: "Nu!". ne informeaza protocolar ca, la plecare, trebuie sa sunam la un numar de telefon pentru a anunta parasirea cladirii, pentru ca el sa vina sa seteze alarma.

dupa inca vreo jumatate de ora, cand am decis ca eforturile noastre intelectuale trebuie sa ajunga la un final pentru acea zi, am incercat sa sunam la numarul de telefon furnizat, insa fara succes. am coborat la parter in speranta ca vom da de cineva care sa ne acorde asistenta in aceasta problema spinoasa. la parter SOC!... nu era nimeni in spatele tejghelei. ne-am gandit sa plecam pur si simplu, trecand ca niste flori prin prima usa de acces care se deschidea imbietoare in fata noastra; insa, dupa ce deja avusesem o patanie privind accesul si securitatea zonei de lucru a clientului nostru (vezi "prima zi...prima clanta..."), nu aveam de gand sa fim tinute minte ca romancele care au declansat alarma in World Trade Center.

salvarea a venit de la un interfon postat chiar langa usa dotat cu un buton care promitea o voce umana la un moment dat. eu, mai indrazneata, apas pe buton. suna o data, suna a doua oara, pana sa sune a treia oara o voce barbateasca raspunde in olandeza; imi iau tonul protocolar si accentul britanic si ii explic interfonului situatia (imi ajungea pana la sold, iar din respect pentru obiectul de metal, ma aplecasem sa vorbim de la acelasi nivel). persoana cu care discutam ma asigura ca va rezolva problema si ne uram reciproc "O seara frumoasa!".

eliberate de povara unei responsabilitati pe care o simteam ca o piatra de moara pe umerii nostri, ne indreptam cu tupeu spre a doua si ultima usa (rotativa) de acces in cladire. aceasta era oprita, dar noi nu am bagat de seama, imbatate de succesul misiunii noastre.

inainte sa ne oprim nedumerite in fata usii, o voce se aude ca de nicaieri zicand "Hello, ladies!". am inghetat pe loc... eu am fost prima care s-a dezmeticit pentru ca deja, in opinia mea, stabilisem o relatie speciala cu sistemul de interfon din cladire. ma apropii tematoare de obiectul de metal. acesta ne informeaza ca trebuie sa apasam un buton. alina isi indreapta curajoasa mana spre un buton mare si rosu. vocea din interfon ne corecteaza calma: "No, not that one!". am inghetat din nou... deja parea o scena dintr-un film de groaza. vocea ne explica: butonul de deasupra obiectului de metal. apas delicat, de parca alarmam vreo bomba sau ceva de genul asta. si SOC!... usa incepe sa se invarta in modul ei natural.

iesim si ne indreptam razand nervos spre statia de metrou.

Dana all mighty