da, stim! nu am mai scris de mult!... pai cand sa mai apucam sa mai si scriem cand suntem atat de ocupate cu serviciul! stiu ce veti spune: "hai, domn'le, ne lasi? ce atata munca? ca doar nu v-ati dus la birou si in weekend!" ei bine, unele dintre noi au facut-o si pe asta... (nu dam nume!). in plus, perioada a fost una aglomerata si, in anumite momente, stresanta pentru noi. nu si pentru olandezi, care par a se ghida dupa doua principii sanatoase:
1. better lazy than tired
2. nu e graba, nu e stres
sa va explic: noi traiam cu impresia ca atunci cand, lucrand in domeniul contabilitatii, se apropie sfarsitul lunii, personajele intra in ceea ce se numeste "inchidere de luna"; conceptul presupune, prin definitie, agitatie, stres, munca multa in cursul celor 8 ore de program si, eventual, niste overtime. as, ti-ai gasit!
inchiderea lunii mai a decurs lin...dupa cum spuneam, fara graba, fara stres. ce overtime, ce agitatie?!
clientul: dar de ce sa ne stresam?
noi: pai stii, inchiderea conturilor... contabilizarea integrala a tuturor item-urilor....rezolvarea variantelor...a greselilor (cum adica "ce greseli?" a gresi este omenesc, da? cine suntem noi sa ii judecam?)...nu de alta, dar se inchide perioada!!!
clientul: pfffff (citat exact din discursul unui factor de decizie blond)
inchiderea lunii iunie a fost mai animata, de ce sa mint? era si inchidere de trimestru....drept pentru care perioada a stat deschisa pana cand toti factorii de decizie si-au indeplinit task-urile. imi amintesc de parca ar fi fost ieri cum I. (marele factor de decizie, the one who has a strong opinion about everything) ne spunea regula de aur: Deadlines are deadlines! este absolut uimitor cum trei cuvinte spuse unul dupa altul pot fi interpretate in atat de multe sensuri (toate foarte departe de cel intentionat).
aceste doua luni toride de vara bucuresteana au mai adus un eveniment: VIZITA DE CLIENT. se iau doua bucati factor de decizie, una nepoata a unchiului Sam, aka "bezmetica", cealalta...ma rog, olandeza get-beget, aka "And the lease ends....any questions?" (da, stiu, cam lung...dar atat de graitor). se cazeaza cele doua bucati (termenul nu face nici o aluzie, dar absolut nici o aluzie, la aspectul fizic al factorilor de decizie, suntem profesionisti, ce naiba!) la hotel bucurestean din Calea Victoriei si li se solicita sfatul intelept in probleme de proces. nu ne-am imaginat pentru nici un moment ca acest sfat nu poate fi dat fara o conexiune puternica la internet, drept pentru care am sfeclit-o un pic in aceasta privinta. rezultatul: anuntul taios dintr-o miercuri dimineata, ora 7 am AMS time (ca, mai nou, traim dupa alt meridian) care prevedea pedeapsa: restrictionarea pana la lipsa completa a prezentei factorilor de decizie in umilul nostru birou. desperate situations call for desperate measures! concomitent cu rezolvarea problemei de fond (stabilirea unei conexiuni puternice la internet, v-ati prins!) am decis si lansarea unei invitatii la cina la Caru' cu Bere. seara a decurs conform planului: s-a mancat, s-a urmarit programul artistic (dansuri populare romanesti, cat noroc!), s-a facut conversatie, presarata pe alocuri cu glume si, bineinteles, s-a platit consumatia: noi da, ele nu!, dar nu va faceti griji, asta era prevazut in plan.
sfarsitul lunii iulie aduce un alt eveniment de maxima importanta: sfarsitul tranzitiei! sau intrarea in productie, cum ne exprimam noi in cadrul G.... aaa, in cadrul companiei pentru care lucram. si atunci sa te tii! va vom tine la curent cu evenimentele...sper.
PS pentru echipa PLAN DE ACTIUNE:
Octavia: scoate satarul (ca sa mai ciopartesti din e-mail-urile bezmeticei)... si lasa-i gatul lui M. (n.a.: M. nu este un factor de decizie, desi el traieste cu aceasta iluzie...tindem sa credem ca a adus din amsterdam marijuana)
Ruxi: o asisti pe Octavia, ca si tu ai de a face cu bezmetica, arunci un ochi prin E-port ori de cate ori ai ocazia (stim ca te pasioneaza!) si, in pauze, dai cu ei de pamant in call-uri
Marius: You've got to fight, man!
Alina: lasa pretentiile absurde legate de somn, toaleta si mancare si vezi ce-i cu bancile alea! a, auzisem ca vrei si niste oxigen. ca, vezi doamne, fara asta nu poti trai! fata, da' esti broccoli la creierii capului!
duminică, 25 iulie 2010
marți, 25 mai 2010
prea mult soare..
Dupa mult soare, multa caldura, un Rotterdam usor dezamagitor, sau poate am pierdut noi partea fabuloasa a lui...trenul silentios si comod al NS-ului si-a facut treaba si ne-a adus acasa la Amsterdam...
Starbucks!!!
Locatie: Amsterdam Centraal
Fericirea ne era fara margini, dupa 4 saptamani de chin cu cafea de la aparat, de lipsa de praji bune, 4 saptamani in care nu ne bucuram atat de mult ca mergem undeva, ci ne bucuram daca treceam pe la aeroport, pentru ca era un motiv sa vizitam Starbucks-ul de pe Schipol...ei, iaca acuma aflam cu stupoare ca era chiar sub nasul nostru si noi nnu am stiut...si nu am fi stiut niciodata daca nu am fi apucat-o pe drumul gresit!
Mereu sa experimentati, sa fiti aventurosi...numai asa veti gasi ce vreti! :D
Anuntatoare confuza...
Locatie si timp: sambata 15 mai seara, pe drumul de intoarcere de la Haga, in tren...
Dupa o zi fabuloasa si obositoare la Haga, in jur de 7:30 seara ne-am imbarcat in trenul spre Amsterdam. Stiam ca ne vom intoarce pe aceeasi ruta pe care ne-am dus, si anume Amsterdam Centraal-Schipol-Leiden Centraal...ei bine nu!
Stateam noi frumos in tren si motaiam, si stateam deja de 20 de minute in aceeasi statie, cand tanti se hotaraste sa ne impartaseasca in megafon motivul stationarii noastre extinse...dupa o turuiala lunga in olandeza, urmeaza partea palpitanta, si anume cea in engleza...si suntem informate ca trenul va circula pe o alta ruta, si nu va mai trece prin Schipol...motivul??? nici noi nu il stim, deoarcee tanti megafonista nu cunostea cuvantul. Redam mai jos anuntul doamnei:
"Stimati domni si doamne, ne cerem scuze pentru neplacerile create insa acest tren nu va mai ajunge la Schipol pentru ca...pentru ca...pentru ca...nu stiu cuvantul!!! Cert este ca acest tren va aborda o alta ruta si nu va mai ajunge la Schipol, asa ca va rugam sa va grabiti spre trenul de alaturi daca dorit sa ajungeti la Schipol"
Suntem inca foarte curiosi de ce nu putea acest tren sa ajunga la Schipol, dar altele puteau...
Fossil!!!
Am devenit fitzoase: eu (Octavia) mi-am luat ceas de la Fossil, iar Ruxi si-a luat ochelari de soare. Suntem niste fitzoase veritabile! :D
Cenusareasa
Sambata a fost zi de shopping...muuuult shopping, traiasca Kalverstraat. Acolo am gasit raiul cumparaturilor, multe prostioare si tzoale, de marca sau nu.
Ne-a amuzat teribil o intamplare, si dorim sa o impartasim.
Cum umblam eu (Octavia) cu Ruxi din magazin in magazin, Ruxi incepea sa fie oarecum depressed pentru ca nu isi gasea pantofi (care sa-i placa, sa-i vina, si sa-i vina bine...poarta 36, nu este fitzoasa ci doar dificila :P). Intram noi intr-un magazin care parea promitator, avea reduceri (gen de la 119 EUR la 39 EUR), gaseste Ruxi niste pantofiori cu un toculet simpatic, foarte dragalasi, culoarea gri...putin inspre grej, dar mainly gri deschis. Probeaza dreptul, adjudecat, hai la casa sa cerem perechea. Vine tanti cu cutia, din care scoate...2 pantofi...acelasi model cu al nostru, dar ce sa vezi, de nuante diferite. Si apare si al 4-lea pantof, care s-ar parea ca era la raft.
Deci si prin urmare aveam asa: 1 pantof marimea 37 gri deschis (stangul), 1 pantof 36 gri deschis (dreptul), si 2 pantofi marimea 36, anume stangul SI dreptul, insa de nuante diferite!!! Adica diferite de ceilalti 2 si diferiti intre ei! Sa va explic, un pantof era gri cu o tenta verzuie, iar celalalt avea tenta verzuie mult mai accentuata, asfel incat acel pantof gri aducea mai mult cu culoarea oului de rata.
Explicatia data de vazatoare a fost ca de asta aveau reducere asa mare, pentru ca au ramas oarecum desperecheati, si singura modalitate de a-i cupla era pe masuri.
Acum, intrebarea noastra este: cine naiba ar cumpara pantofi de marimi diferite (evident cineva a cumparat un 36 si un 37) si cine ar cumpara pantofi de culori diferite?!?! Si credeti-ma ca diferenta de culoare era semnificativa...
....ce oameni nebuni...
Marinated spare ribs with fries
Altceva comestibil nu prea se gasea...asa ca am decis sa trecem peste colesterol, dieta si sa devenim porcusori...costite de porc marinate si cu cartofi prajiti...ocazional si cu salata :D
luni, 17 mai 2010
o zi de luni FABULOASA!!!
sa va explic de ce este ziua de astazi atat de minunata:
1. este soare, cer senin, ora 9:30 am avem 13 grade si cresc!
2. aeroportul este inchis, nu aterizeaza si nu decoleaza nimic.
3. diseara avem partyyyyyyyyyy
as putea sa jur ca s-au aliniat planetele! :)
va dorim o zi la fel de fabuloasa ca a noastra.
miercuri, 12 mai 2010
Greva gunoierilor
Iata ca si intr-o tara civilizata se fac greve...si cine oare puteau sa fie nemultumitii?! Iaca gunoierii!
Dupa ce au amenintat cu greva de Ziua Reginei (cand a fost mare balamuc in oras, si cand s-au produs munti de gunoaie si Amsterdam-ul arata ca dupa bombardament), nu stiu cum s-a facut, dar ceva i-a induplecat. Insa nu a durat mult, iar acum am dedus, dupa mormanele de saci de gunoi din centrul orasului, dupa cosurile de gunoi care stau sa explodeze, dupa hartiile maturate de vant...am dedus ca gunoierii sunt in greva.
Sincer eu nu inteleg de ce or fi nemultumiti. Pentru ca pana la urma au niste utilaje atat de moderne, incat nici nu e necesar sa se uite macar la gunoi, ca sare singur in masina...
De abia asteptam grevele de la noi...ne vom intoarce acasa in plina greva si scandal...daca ne vom intoarce...
joi, 6 mai 2010
revoltator!!!
In incercarea disperata de a trimite niste bani mamei, eu (Octavia) am calatorit intens aseara si fugitiv astazi, sa gasesc sucursale ING ca sa depun niste bani pe cardurile mele numeroase.
Ideea este ca aveam bani cash si vroiam sa ii trimit in contul mamei, deci trebuia sa ii depun pe card si sa ii transfer apoi prin internet banking. Simplu nu? La noi in Romania poti sa faci asa ceva, poti sa faci orice cu banii tai.
Nu si aici! (tara de 2 lei...pardon 2 ron). Aici iti trebuie IBAN de Olanda, nu conteaza ca ai 4 carduri, si de debit si de credit, si in RON si in EUR. Sunt completelly useless! Evident, poti sa iti faci cont aici, in Olanda, dureaza 5 zile lucratoare, si apoi poti sa depui ce vrei tu in el.
Dar ce te faci daca tu vrei sa depui banii azi, ca sa ii poti transfera?! ei bine, nu mai faci nimic, pentru ca nu se poate.
In concluzie, this sucks! Ramane western union care te va jupui cu comisioanele lor...si in rest, ramai cu speranta si sentimentul de neputinta.
Cu drag, pentru toata lumea,
Octavia cea revoltata de aceasta tara friguroasa si in care nu poti sa faci nimic!
duminică, 2 mai 2010
mall-uri?!?!?!
Jur cu mana pe cartea sfanta (a se citi almanahul mall-urilor) sa nu ma mai plang vreodata de orasul meu drag, Bucurestiul meu, patria mall-urilor.
Oamenii astia nu au mall-uri...adica au ceva, asa, unu mic acolo...si sunt f popular asa numitele department stores.
Sa explicam: au un mall mic...adica mic rau, Vitanul e palat pe langa garsoniera asta de mall, pe 3 etaje amarate, intr-o veche biserica...este frumusel asa el inauntru, insa daca au 10-20 de magazine e bine. Acesta este Magna Plaza. Mai avem si De Bijenkorf, care este un fel de Galeriile Lafayette din Paris...3 etaje imense, nedespartite nici intr-un fel...cu tone de tot felul de chestii, parfumuri, tzoale, tot ce vrei, evident, toate de firma insa la preturi acceptabile.
Cica ar mai exista mall-uri, insa eu sincer nu le-am vazut. Cert este ca la ei nu exista nici un Baneasa Shopping city, ci stradute mici si inguste cu tone de magazinase la fel de mici si inguste, cu preturi invers proportionale cu marimea magazinului.
Concluzie: traiasca patria mall-urilor!
sechestrate la metrou...
Locatie: statia de metrou Overamstel
Personaje: Octavia, Dana si interfonul GVB
Veneam noi frumusel duminica seara de la don'soara Inge. Vremea era total impotriva noastra, era frig, ploua si batea un vant de iti venea sa te sinucizi. Evident ca amandoua mai aveam o problema oarecum presanta, deoarece bausem multa apa.
Toate bune si frumoase, calatoria cu trenul de la Arnhem la Amsterdam a fost rapida si placuta...si foarte comoda. Ne-am hotarat sa nu coboram la capat, tocmai la Amsterdam Centraal, ci mai aproape, la Amsterdam Amstel. De acolo aveam metrou direct si doar 2 statii de mers pana la hotel. Tzup din tren, tzup in metrou, tzup jos din metrou si ne indreptam cu viteza spre hotel...si ce sa vezi...ne-am trezit ca nu puteam iesi de la metrou.
Noi dimineata ne-am dus, ca niste fete harnice si constiincioase, la metrou la Centraal Station, sa ne reinoim abonamentele de metrou. Evident ca am ajuns inainte sa se deschida, si ne-am gandit intre timp sa ne ducem sa ne luam biletele de tren, si cand ne-am intors, era ditamai coada...ne-am luat bon de ordine, am asteptat, ni s-au facut abonamentele, si am prins si trenul din fuga.
Idea e ca tanti ne-a zis (insa noi ne gandeam evident la altceva) ca merg pe principul in-out. Ei, noi am coborat din tren si cum statia era comuna si pt metrou, am traversat direct la metrou, fara a valida la intrare carteluta magentica. Asa ca, cum aceasta nu fusese validata pentru intrare, nu ne lasa sa iesim.
Dana avea o problema foarte presanta, in sensul ca facea pe ea...iar usitele acelea nu se deschideau nici intr-un fel. Ne-am invartit, ne-am uitat, cica sa sarim gardul...yeah, right, ca era mai inalt decat noi.
Totusi, norocul nostru este ca oamenii astia (cu tot cu vremea lor naspa si biciclistii lor nenorociti) sunt pregatiti pentru orice situatie ca aceasta in care 2 tute au ramas blocate. Idea este ca au tot felul de butoane, de urgenta sau de informatii si de tot felul de alte urgente pentru turistii panicati.
Asa ca, ce ne-am gandit noi, ca niste fete descurcarete, sa apasam pe butonul de info GVB...am zis sa nu mergem direct la butonul de SOS, chiar daca era o urgenta, intrucat Danuta ar fi contribuit la balta de pe jos...am apasat pe buton, si, exact ca la patania cu Interfonul, ne-a raspuns cineva intr-un final...am explicat ca ne-am facut abonamente dimineata si ca acum nu mai putem iesi de la metrou...doamna interfon a fost foarte amabila, si nu s-a intrebat cum am intrat noi efectiv la metrou (probabil s-a prins ca are de-a face cu 2 turiste aiurite) si ne-a deschis usita de urgenta, ne-a rugat sa o inchidem dupa noi si ne-a sfatuit ca daca avem probleme in continuare, sa mergem de unde ne-am luat cartelutza, si sa clarificam acolo.
Evident ca a 2-a zi abonamentele ne-au functionat fara probleme. Dar cum altfel era sa ramanem noi sechestrate la metrou?!
Concluzie: tara asta nu prea ne place....:(
sâmbătă, 1 mai 2010
Queen's Day
http://www.slide.com/r/QwDWS5jb4T9t3n8zVPD_hYFnVBAC51Za?previous_view=lt_embedded_url
Cine isi mai aduce aminte de Bradul de Craciun de la Millenium din 2007? Mai stiti imbulzeala de la Unirii de atunci? Then this will look familiar.
Ei bine, cam asa e si aici. In suburbie, aici unde avem noi hotelul, e liniste, insa in centru, vaaai, lume pe strada, dar atat de multa lume cum nu am vazut, si toti purtand ceva portocaliu, tarabe cu tot felu de mancare peste tot, bauturi, pe canale o puzderie de barci pline de oameni care danseaza, muzica care se aude de peste tot, confetti care zboara prin aer....efectiv tone de oameni care se distreaza, tot centrul e un mare club.
Un alt lucru demn de mentionat este ca efectiv lumea se pisa in strada....lumea, adica barbatii...chiar in strada, dar in ceva asa special amenajat...e ceva rotund, de fapt arata ca un con...si e impartit in 4...si acolo sunt pisoarele...nu ai cabina, nu ai nimic, doar partile alea laterale, cum e impartit conul ala in 4...nu mai vorbesc de chiuveta sa se spele pe maini dupa ce termina...dar presupun ca "toaletele" astea se scot doar la asemenea evenimente, pentru ca pana cum nu am vazut...dar erau peste tot! asa, poc, in mijlocul drumului, cate o din aia si 4 insi care se pisau de zor...mi se pare si normal, la cata bere am vazut...
Concluzie: foarte fun, in ciuda lipsei totale a budelor...foarte multa distractie, un oras portocaliu 100%!
Interfonul...
Locatie: WTC Amsterdam
stiti ca noi suntem fete muncitoare! ni se inatmpla des sa plecam de la serviciu cu mult dupa terminarea programului de lucru; avand in vedere faptul ca suntem in OJT, acest lucru nu ni se mai intampla doar des, ci in fiecare zi lucratoare.
intr-una din aceste seri, cum stateam noi in birou iar procesul nostru cognitiv genera broboane de sudoare pe fruntile noastre incretite, ne pomenim cu un domn din staff-ul administrativ al cladirii (adica paznicul, dom'le!). ne intreab jovial daca stim codul de setare alarmei. dupa ce ne uitam pe rand una la alta, raspundem inocent in cor: "Nu!". ne informeaza protocolar ca, la plecare, trebuie sa sunam la un numar de telefon pentru a anunta parasirea cladirii, pentru ca el sa vina sa seteze alarma.
dupa inca vreo jumatate de ora, cand am decis ca eforturile noastre intelectuale trebuie sa ajunga la un final pentru acea zi, am incercat sa sunam la numarul de telefon furnizat, insa fara succes. am coborat la parter in speranta ca vom da de cineva care sa ne acorde asistenta in aceasta problema spinoasa. la parter SOC!... nu era nimeni in spatele tejghelei. ne-am gandit sa plecam pur si simplu, trecand ca niste flori prin prima usa de acces care se deschidea imbietoare in fata noastra; insa, dupa ce deja avusesem o patanie privind accesul si securitatea zonei de lucru a clientului nostru (vezi "prima zi...prima clanta..."), nu aveam de gand sa fim tinute minte ca romancele care au declansat alarma in World Trade Center.
salvarea a venit de la un interfon postat chiar langa usa dotat cu un buton care promitea o voce umana la un moment dat. eu, mai indrazneata, apas pe buton. suna o data, suna a doua oara, pana sa sune a treia oara o voce barbateasca raspunde in olandeza; imi iau tonul protocolar si accentul britanic si ii explic interfonului situatia (imi ajungea pana la sold, iar din respect pentru obiectul de metal, ma aplecasem sa vorbim de la acelasi nivel). persoana cu care discutam ma asigura ca va rezolva problema si ne uram reciproc "O seara frumoasa!".
eliberate de povara unei responsabilitati pe care o simteam ca o piatra de moara pe umerii nostri, ne indreptam cu tupeu spre a doua si ultima usa (rotativa) de acces in cladire. aceasta era oprita, dar noi nu am bagat de seama, imbatate de succesul misiunii noastre.
inainte sa ne oprim nedumerite in fata usii, o voce se aude ca de nicaieri zicand "Hello, ladies!". am inghetat pe loc... eu am fost prima care s-a dezmeticit pentru ca deja, in opinia mea, stabilisem o relatie speciala cu sistemul de interfon din cladire. ma apropii tematoare de obiectul de metal. acesta ne informeaza ca trebuie sa apasam un buton. alina isi indreapta curajoasa mana spre un buton mare si rosu. vocea din interfon ne corecteaza calma: "No, not that one!". am inghetat din nou... deja parea o scena dintr-un film de groaza. vocea ne explica: butonul de deasupra obiectului de metal. apas delicat, de parca alarmam vreo bomba sau ceva de genul asta. si SOC!... usa incepe sa se invarta in modul ei natural.
iesim si ne indreptam razand nervos spre statia de metrou.
Dana all mighty
vineri, 30 aprilie 2010
sandvisuri???
In prima noastra zi de activitate efectiv la locul faptei, lucru pentru care am venit de altfel, am ramas surprinsi, intr-un mod putin placut, de faptul ca oamenii astia nu mananca mancare normala. Acum sa nu credeti ca mananca cine stie ce chestii ciudate, nu.
Sa incepem cu dimineata cand iau micul dejun, acuma, aici pot sa vorbec despre micul dejun de la noi de la hotel, care este de tip ...cica american, dar eu cred de fapt ca este de tip continental. In fine, avem o mare varietate de mezeluri, omlete, croissante, gemuri, sucuri, etc...eh, problema este ca la pranz, fenomenul se repeta.
Auzisem noi zvonuri, dar am zis ca deh, lumea e nebuna, si ca n-o fi chiar asa.Fiind invitati de oamenii la care ne-am dus in vizita si cu treaba, sa luam lunch-ul cu ei, am zis ok, hai, ce se poate intampla?! Nu mica ne-a fost mirarea cand am intrat in sala de mese, si am vazut mesele incarcate de paine, mezeluri, branzeturi, toate feliate in cel mai straveziu mod posibil...multe borcanase si cutiute cu tot felul de chestii. Tot ce pot sa spun este ca singurele lucruri normale din borcanele acelea era gemul si nuttella...adica, crema de branza cu usturoi!? cutie cu fulgi de ciocolata?! (ok, recunosc, m-am infipt rau de tot in ea...fulgi de ciocolata!!!! yummmmyy!) cubulete de pranza feta plutind intr-un ulei picant?!?! cutii cu lapte?!
Neavand alta solutie, dupa studierea mesei, am decis sa mancam sandvisuri. Si, a la Romania, am inceput sa facem sandvis pe feliile de paine la fel de stravezii, si sa incercam sa-l impaturim cumva...am ridicat capul sa ma uit in jurul meu...mai bine de jumatate din oamenii din sala de mese mancau sandvisurile create foarte tacticos cu cutitul si furculita.
Ca sa concluzionam...nu, nu am ramas nemancati, nu ne-am facut nici de rusine...insa clar oamenii astia sunt ciudati rau cand vine vorba de mancare!
prima zi...prima clanta...
Luni de dimineata ne-am trezit noi frumos, ne-am intolit la fel de frumos si am plecat spre birou. Am descoperit in scurt timp unde anume sunt birourile si ne-am infiintat la usa. Evident ca am ajuns cu noaptea in cap si nu prea era nici dracu pe acolo. Adica mint...erau 2-3 anagajati care probabil erau acolo din pura intamplare, dar care au fost destul de binevoitori sa ne deschida si noua.
S-au facut introducerile, ni s-a dat o sala (normal, doar nu era sa tipam si sa ne paruim pe floor!), ne-am instalat, am fost invitati la o sedinta destul de neconstructiva (pentru ca ambele echipe, si a noastra si a lor, au fost obligate sa se prezinte, iar ai lor au vorbit parca aveau prune in gura, si le-am smuls cuvintele cu ditamai clestele) si apoi cica ne-am apucat de lucru.
Pot spune ca ziua a decurs normal si fara incidente pana cand pe la ora 4 a aparut o tanti cu o surubelnita in mana (am zis: pana aici ne-a fost, din prima zi asta a venit sa ne linseze!).
Tanti se plimba cu surubelnita in mana pentru ca, s-ar parea, ca cineva stricase usa de la intrare, respectiv smulsese efectiv manerul din usa, cu o ferocitate nemaintalnita. Si numai o vad pe Ruxandrica noastra ca ridica frumusel manuta si zice ca ea e de vina. Ma uit la ea si zic "Ruxandra, ce-ai facut, chiar asa din prima zi ai stricat manerul la oamenii astia?!?!". Fata ce sa zica, a fost un accident, venind de la baie si dorind sa intre, a tras de usa (pentru necunoscuti, sa nu va inchipuiti ca aceasta fiinta are o putere fenomenala) si a ramas cu manerul in mana (eu sunt ferm convinsa ca era fie prost montat, fie deja slabit).
Evident ca tanti cu surubelnita a fost luata prin surprindere de aceasta marturisire subita, insa a fost destul de amabila.
La sfarsitul zilei usa era proptita cu un biblioraft, pentru a nu se inchide si a nu lasa bietele persoane, care doresc sa utilizeze toaleta sau alte facilitati ale WTC, pe dinafara.
Cert este ca...am venit, am stricat...si de abia peste 4 saptamani plecam. Sper sa aiba multe manere de rezerva. Poate ar trebui sa-si faca o asigurare la maner...sau mai bine, sa deschida post project-based pentru deschizator de usi cu surubelnita.
S-au facut introducerile, ni s-a dat o sala (normal, doar nu era sa tipam si sa ne paruim pe floor!), ne-am instalat, am fost invitati la o sedinta destul de neconstructiva (pentru ca ambele echipe, si a noastra si a lor, au fost obligate sa se prezinte, iar ai lor au vorbit parca aveau prune in gura, si le-am smuls cuvintele cu ditamai clestele) si apoi cica ne-am apucat de lucru.
Pot spune ca ziua a decurs normal si fara incidente pana cand pe la ora 4 a aparut o tanti cu o surubelnita in mana (am zis: pana aici ne-a fost, din prima zi asta a venit sa ne linseze!).
Tanti se plimba cu surubelnita in mana pentru ca, s-ar parea, ca cineva stricase usa de la intrare, respectiv smulsese efectiv manerul din usa, cu o ferocitate nemaintalnita. Si numai o vad pe Ruxandrica noastra ca ridica frumusel manuta si zice ca ea e de vina. Ma uit la ea si zic "Ruxandra, ce-ai facut, chiar asa din prima zi ai stricat manerul la oamenii astia?!?!". Fata ce sa zica, a fost un accident, venind de la baie si dorind sa intre, a tras de usa (pentru necunoscuti, sa nu va inchipuiti ca aceasta fiinta are o putere fenomenala) si a ramas cu manerul in mana (eu sunt ferm convinsa ca era fie prost montat, fie deja slabit).
Evident ca tanti cu surubelnita a fost luata prin surprindere de aceasta marturisire subita, insa a fost destul de amabila.
La sfarsitul zilei usa era proptita cu un biblioraft, pentru a nu se inchide si a nu lasa bietele persoane, care doresc sa utilizeze toaleta sau alte facilitati ale WTC, pe dinafara.
Cert este ca...am venit, am stricat...si de abia peste 4 saptamani plecam. Sper sa aiba multe manere de rezerva. Poate ar trebui sa-si faca o asigurare la maner...sau mai bine, sa deschida post project-based pentru deschizator de usi cu surubelnita.
joi, 29 aprilie 2010
Veverite sau iepuri? si Fata Morgana
In prima noastra seara, dupa sedinta de calcat camasi, sedinta prezidata de Dana, la care au asistat baietii echipei, am decis ca avem nevoie sa mancam ceva, si cum la restaurant nu ne incanta nimic, iar peste drum de hotel am vazut-o pe Fata Morgana (dupa cum a numit-o si Jymmy): o benzinarie mare si stralucitoare, luminoasa si plina de bunatati, am decis, dupa multe deliberari, sa mergem pana acolo, evident nu pe drum, ci..pe langa, ca sa spunem asa.
Am plecat frumusel pe trotuar de la hotel, am traversat strada si ne-am trezit in spatiul verde, ca o mica padurice stufoasa, care despartea straduta cu hotelul de autostrada.
Aveam deci 2 obstacole de trecut: spatiul verde...si autostrada intens circulata. Evident ca, cu burtile ghioraindu-ne de foame, nu ne-am gandit la nici un fel de consecinta...Fata Morgana, nu?...si am pornit noi voiniceste prin padurice...si nici nu am intrat bine ca am observat de ce mirosea in halul ala a balega: peste tot erau mormanele-mormanele de balega...bine ca era uscata....
Am dat sa ne aventuram, si ...soc si groaza, era ceva in iarba care se misca...Dana a strigat:"uite iepuri!"...iar eu si Jymmy "uite veverite!"...si de aici o intreaga dilema si un debate care va dura probabil pana la sfarsitul OJT-ului.
In timp ce eu si Dana ne certam pe ce animale misuna prin padurice, Jymmy a descoprit ca in calea fericirii noastre statea...un paraulet...mic dar ud si imposibil de trecut. Asa ca am hotarat sa incercam sa traversam prin alta parte, am iesit inapoi pe straduta, ne-am indreptat spre prima curba si ne-am trezit ...direct pe autostrada...nu tu trotuar, nu tu trecere, am descoperit cu stupoare ca exista un despartitor intre sensuri, un obstacol si mai greu de trecut.
Foarte dezamagiti, ne-am intors la hotel, unde am mancat...ma rog, vorba vine, eu pui cu un sos de alune...dubios dar bun as zice...Dana un desert extravagant, compus din 11 coacaze insirate pe o farfurie, si o cupa de inghetata de fructe de padure...si Jymmy o Jambalaya, care era de fapt un morman de orez si Dumnezeu mai stie ce, cu un picior de pui trantit drept in varf.
Concluzia zilei: intotdeauna sa ai ceva de rontzait, ca nu se stie niciodata cand o sa-ti fie foame. De asemenea, este demn de mentionat faptul ca Dana este in denial in privinta iepurilor!
8avia
Prima zi in Amsterdam
Prima zi in Amsterdam s-a desfasurat in cursul zilei de duminica: am aterizat la ora 9 a.m ora Olandei si am ajuns la hotel in jurul orei 10 a.m. La hotel am dat de o receptionista tare aeriana care ne-a lovit direct: cazarea nu se poate face decat dupa ora 3 p.m.
Deci, ne-am lasat bagajele intr-o camera a hotelului despre care ni s-a pus in vedere ca nu e securizata (!) si am luat-o toti la pas. Scopul nostru declarat era sa ajungem in centru ca sa ne putem face abonamente de metrou si sa mancam ceva (mancarea din avion fusese absolut execrabila!). Tot mergand noi asa, intrebam oamenii intalniti cat mai avem pana in centru; toti ne spuneau acelasi lucru: 20 de minute maxim! Noi am mers timp de vreo ora si tot nu mai ajungeam! Drept pentru care ne-am hotarat sa facem un lucru romanesc: sa mergem cu tramvaiul fara bilet! In sfarsit am ajuns la Centraal Station, in centru adica; si desi eram morti de foame si obositi, primul nostru gand a fost sa ne facem abonament de metrou, de parca asta ar fi fost nevoia noastra primara….
Am si mancat niste burgeri imensi….
Acum ca aveam abonament, am ajuns cu metroul la hotel; fix la trei, la timp sa ne cazam. Restul dupa-amiezei a fost destinat dusului si despachetarii bagajelor. Am mai facut o plimbare (de parca picioarele nu ne dureau destul) si pana la supermarket, unde am descoperit preturi de vest si calitate de est. Sau, culmea, invers!
Mai pe seara, ne-am pus problema: Cu ce ne imbracam maine? Si am ajuns la concluzia ca trebuie sa calcam. Cu ce? Cu fierul de calcat absolut minuscul al Octaviei. Si pentru ca baietii sunt baieti, trebuia ca o fata sa se ofere; si cum fata mamei e gospodina, cine crezi ca s-a ocupat? DANA. Intre timp, in camera Octaviei s-a adunat toata lumea si am tinut o sedinta ad-hoc cu multe rasete si cu multe invataminte despre cum se calca o camasa.
Intr-un final ne-am retras cu totii la culcare!
Dana all mighty
Deci, ne-am lasat bagajele intr-o camera a hotelului despre care ni s-a pus in vedere ca nu e securizata (!) si am luat-o toti la pas. Scopul nostru declarat era sa ajungem in centru ca sa ne putem face abonamente de metrou si sa mancam ceva (mancarea din avion fusese absolut execrabila!). Tot mergand noi asa, intrebam oamenii intalniti cat mai avem pana in centru; toti ne spuneau acelasi lucru: 20 de minute maxim! Noi am mers timp de vreo ora si tot nu mai ajungeam! Drept pentru care ne-am hotarat sa facem un lucru romanesc: sa mergem cu tramvaiul fara bilet! In sfarsit am ajuns la Centraal Station, in centru adica; si desi eram morti de foame si obositi, primul nostru gand a fost sa ne facem abonament de metrou, de parca asta ar fi fost nevoia noastra primara….
Am si mancat niste burgeri imensi….
Acum ca aveam abonament, am ajuns cu metroul la hotel; fix la trei, la timp sa ne cazam. Restul dupa-amiezei a fost destinat dusului si despachetarii bagajelor. Am mai facut o plimbare (de parca picioarele nu ne dureau destul) si pana la supermarket, unde am descoperit preturi de vest si calitate de est. Sau, culmea, invers!
Mai pe seara, ne-am pus problema: Cu ce ne imbracam maine? Si am ajuns la concluzia ca trebuie sa calcam. Cu ce? Cu fierul de calcat absolut minuscul al Octaviei. Si pentru ca baietii sunt baieti, trebuia ca o fata sa se ofere; si cum fata mamei e gospodina, cine crezi ca s-a ocupat? DANA. Intre timp, in camera Octaviei s-a adunat toata lumea si am tinut o sedinta ad-hoc cu multe rasete si cu multe invataminte despre cum se calca o camasa.
Intr-un final ne-am retras cu totii la culcare!
Dana all mighty
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
