sandvisuri???

In prima noastra zi de activitate efectiv la locul faptei, lucru pentru care am venit de altfel, am ramas surprinsi, intr-un mod putin placut, de faptul ca oamenii astia nu mananca mancare normala. Acum sa nu credeti ca mananca cine stie ce chestii ciudate, nu.

Sa incepem cu dimineata cand iau micul dejun, acuma, aici pot sa vorbec despre micul dejun de la noi de la hotel, care este de tip ...cica american, dar eu cred de fapt ca este de tip continental. In fine, avem o mare varietate de mezeluri, omlete, croissante, gemuri, sucuri, etc...eh, problema este ca la pranz, fenomenul se repeta.

Auzisem noi zvonuri, dar am zis ca deh, lumea e nebuna, si ca n-o fi chiar asa.Fiind invitati de oamenii la care ne-am dus in vizita si cu treaba, sa luam lunch-ul cu ei, am zis ok, hai, ce se poate intampla?! Nu mica ne-a fost mirarea cand am intrat in sala de mese, si am vazut mesele incarcate de paine, mezeluri, branzeturi, toate feliate in cel mai straveziu mod posibil...multe borcanase si cutiute cu tot felul de chestii. Tot ce pot sa spun este ca singurele lucruri normale din borcanele acelea era gemul si nuttella...adica, crema de branza cu usturoi!? cutie cu fulgi de ciocolata?! (ok, recunosc, m-am infipt rau de tot in ea...fulgi de ciocolata!!!! yummmmyy!) cubulete de pranza feta plutind intr-un ulei picant?!?! cutii cu lapte?!

Neavand alta solutie, dupa studierea mesei, am decis sa mancam sandvisuri. Si, a la Romania, am inceput sa facem sandvis pe feliile de paine la fel de stravezii, si sa incercam sa-l impaturim cumva...am ridicat capul sa ma uit in jurul meu...mai bine de jumatate din oamenii din sala de mese mancau sandvisurile create foarte tacticos cu cutitul si furculita.

Ca sa concluzionam...nu, nu am ramas nemancati, nu ne-am facut nici de rusine...insa clar oamenii astia sunt ciudati rau cand vine vorba de mancare!

prima zi...prima clanta...

Luni de dimineata ne-am trezit noi frumos, ne-am intolit la fel de frumos si am plecat spre birou. Am descoperit in scurt timp unde anume sunt birourile si ne-am infiintat la usa. Evident ca am ajuns cu noaptea in cap si nu prea era nici dracu pe acolo. Adica mint...erau 2-3 anagajati care probabil erau acolo din pura intamplare, dar care au fost destul de binevoitori sa ne deschida si noua.
S-au facut introducerile, ni s-a dat o sala (normal, doar nu era sa tipam si sa ne paruim pe floor!), ne-am instalat, am fost invitati la o sedinta destul de neconstructiva (pentru ca ambele echipe, si a noastra si a lor, au fost obligate sa se prezinte, iar ai lor au vorbit parca aveau prune in gura, si le-am smuls cuvintele cu ditamai clestele) si apoi cica ne-am apucat de lucru.
Pot spune ca ziua a decurs normal si fara incidente pana cand pe la ora 4 a aparut o tanti cu o surubelnita in mana (am zis: pana aici ne-a fost, din prima zi asta a venit sa ne linseze!).
Tanti se plimba cu surubelnita in mana pentru ca, s-ar parea, ca cineva stricase usa de la intrare, respectiv smulsese efectiv manerul din usa, cu o ferocitate nemaintalnita. Si numai o vad pe Ruxandrica noastra ca ridica frumusel manuta si zice ca ea e de vina. Ma uit la ea si zic "Ruxandra, ce-ai facut, chiar asa din prima zi ai stricat manerul la oamenii astia?!?!". Fata ce sa zica, a fost un accident, venind de la baie si dorind sa intre, a tras de usa (pentru necunoscuti, sa nu va inchipuiti ca aceasta fiinta are o putere fenomenala) si a ramas cu manerul in mana (eu sunt ferm convinsa ca era fie prost montat, fie deja slabit).
Evident ca tanti cu surubelnita a fost luata prin surprindere de aceasta marturisire subita, insa a fost destul de amabila.

La sfarsitul zilei usa era proptita cu un biblioraft, pentru a nu se inchide si a nu lasa bietele persoane, care doresc sa utilizeze toaleta sau alte facilitati ale WTC, pe dinafara.

Cert este ca...am venit, am stricat...si de abia peste 4 saptamani plecam. Sper sa aiba multe manere de rezerva. Poate ar trebui sa-si faca o asigurare la maner...sau mai bine, sa deschida post project-based pentru deschizator de usi cu surubelnita.

Veverite sau iepuri? si Fata Morgana

In prima noastra seara, dupa sedinta de calcat camasi, sedinta prezidata de Dana, la care au asistat baietii echipei, am decis ca avem nevoie sa mancam ceva, si cum la restaurant nu ne incanta nimic, iar peste drum de hotel am vazut-o pe Fata Morgana (dupa cum a numit-o si Jymmy): o benzinarie mare si stralucitoare, luminoasa si plina de bunatati, am decis, dupa multe deliberari, sa mergem pana acolo, evident nu pe drum, ci..pe langa, ca sa spunem asa.

Am plecat frumusel pe trotuar de la hotel, am traversat strada si ne-am trezit in spatiul verde, ca o mica padurice stufoasa, care despartea straduta cu hotelul de autostrada.

Aveam deci 2 obstacole de trecut: spatiul verde...si autostrada intens circulata. Evident ca, cu burtile ghioraindu-ne de foame, nu ne-am gandit la nici un fel de consecinta...Fata Morgana, nu?...si am pornit noi voiniceste prin padurice...si nici nu am intrat bine ca am observat de ce mirosea in halul ala a balega: peste tot erau mormanele-mormanele de balega...bine ca era uscata....

Am dat sa ne aventuram, si ...soc si groaza, era ceva in iarba care se misca...Dana a strigat:"uite iepuri!"...iar eu si Jymmy "uite veverite!"...si de aici o intreaga dilema si un debate care va dura probabil pana la sfarsitul OJT-ului.

In timp ce eu si Dana ne certam pe ce animale misuna prin padurice, Jymmy a descoprit ca in calea fericirii noastre statea...un paraulet...mic dar ud si imposibil de trecut. Asa ca am hotarat sa incercam sa traversam prin alta parte, am iesit inapoi pe straduta, ne-am indreptat spre prima curba si ne-am trezit ...direct pe autostrada...nu tu trotuar, nu tu trecere, am descoperit cu stupoare ca exista un despartitor intre sensuri, un obstacol si mai greu de trecut.

Foarte dezamagiti, ne-am intors la hotel, unde am mancat...ma rog, vorba vine, eu pui cu un sos de alune...dubios dar bun as zice...Dana un desert extravagant, compus din 11 coacaze insirate pe o farfurie, si o cupa de inghetata de fructe de padure...si Jymmy o Jambalaya, care era de fapt un morman de orez si Dumnezeu mai stie ce, cu un picior de pui trantit drept in varf.

Concluzia zilei: intotdeauna sa ai ceva de rontzait, ca nu se stie niciodata cand o sa-ti fie foame. De asemenea, este demn de mentionat faptul ca Dana este in denial in privinta iepurilor!

8avia

Prima zi in Amsterdam

Prima zi in Amsterdam s-a desfasurat in cursul zilei de duminica: am aterizat la ora 9 a.m ora Olandei si am ajuns la hotel in jurul orei 10 a.m. La hotel am dat de o receptionista tare aeriana care ne-a lovit direct: cazarea nu se poate face decat dupa ora 3 p.m.

Deci, ne-am lasat bagajele intr-o camera a hotelului despre care ni s-a pus in vedere ca nu e securizata (!) si am luat-o toti la pas. Scopul nostru declarat era sa ajungem in centru ca sa ne putem face abonamente de metrou si sa mancam ceva (mancarea din avion fusese absolut execrabila!). Tot mergand noi asa, intrebam oamenii intalniti cat mai avem pana in centru; toti ne spuneau acelasi lucru: 20 de minute maxim! Noi am mers timp de vreo ora si tot nu mai ajungeam! Drept pentru care ne-am hotarat sa facem un lucru romanesc: sa mergem cu tramvaiul fara bilet! In sfarsit am ajuns la Centraal Station, in centru adica; si desi eram morti de foame si obositi, primul nostru gand a fost sa ne facem abonament de metrou, de parca asta ar fi fost nevoia noastra primara….

Am si mancat niste burgeri imensi….

Acum ca aveam abonament, am ajuns cu metroul la hotel; fix la trei, la timp sa ne cazam. Restul dupa-amiezei a fost destinat dusului si despachetarii bagajelor. Am mai facut o plimbare (de parca picioarele nu ne dureau destul) si pana la supermarket, unde am descoperit preturi de vest si calitate de est. Sau, culmea, invers!

Mai pe seara, ne-am pus problema: Cu ce ne imbracam maine? Si am ajuns la concluzia ca trebuie sa calcam. Cu ce? Cu fierul de calcat absolut minuscul al Octaviei. Si pentru ca baietii sunt baieti, trebuia ca o fata sa se ofere; si cum fata mamei e gospodina, cine crezi ca s-a ocupat? DANA. Intre timp, in camera Octaviei s-a adunat toata lumea si am tinut o sedinta ad-hoc cu multe rasete si cu multe invataminte despre cum se calca o camasa.

Intr-un final ne-am retras cu totii la culcare!

Dana all mighty